Cronica unui monument neasteptat

In timp ce monumente de reala valoare istorica se prabusesc sau sunt demolate, statul roman protejeaza cu obstinatie un monument inexistent.

Din ciclul Romania mereu surprinzatoare aducem in atentie o situatie demna de Cartea Negativa a Recordurilor.

Compania Relax N’ Shop srl detinuta de Doru-Stefan Botez, cetatean roman, platitor de taxe si impozite, achizitioneaza in anul 2014 un teren, LIBER DE CONSTRUCTII, in Bucuresti, strada G-ral Constantin Budisteanu nr. 7, sector 1. Studiind reglementarile urbanistice, comania ajunge la concluzia ca prin edificarea unei cladiri cu parter 2 etaje si mansarda, cladire ce se incadreaza decent in ansamblul urbanistic al zonei, poate obtine beneficii normale in conditiile actuale ale pietei. Pana la achizitie contactul vizual cu terenul nu era unul placut. Terenul, binecunoscut cred, de bucuresteni, gemea sub zecile de masini parcate la indicatiile unor “oameni de bine” care isi completau veniturile prin bunavointa lor. Prin colturi zareai gunoaie si alte resturi ale civilizatiei urbane contemporane, un TV vechi, o cuva a unei foste masini de spalat. Ne ingrijim deindata sa curatam terenul si sa facem demersurile necesare obtinerii Planului de Urbanism Zonal conditie necesara pentru viitoarea dezvoltare.

Povestea insa abia incepe. Constatam ca adresa Budisteanu nr. 7 este inclusa pe lista monumentelor istorice la pozitia nr. 513. Fusesem deseori pe teren, in afara masinilor si a gunoaielor nu vazusem nimic. Facem o verificare cadastrala pentru a vedea daca nu cumva exista vreo suprapunere nefericita cu vreo vecinatate. Nu rezulta nimic care sa sugereze ca vreun colt al vreunui monument din zona s-ar intersecta cu terenul in cauza. E o gresala. Aproape ca rasulflam usurati. Ne adresam imediat Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National a Municipiului Bucuresti. Era mijlocul toamnei anului 2014. Solicitam, pertinent credem noi, ca eroarea (cum altfel sa cataloghezi plasarea unui teren liber in categoria monumentelor istorice de secol 19 care mai sunt descrise si ca anexe ale Palatului Stirbei, aflat la 120 m in linie dreapta de noi) sa fie indreptata. Dupa dezbateri care au durat cateva luni Directia ne spune ca nu exista procedura in acest sens si va trebui sa intocmim un dosar de DECLASARE si RADIERE din lista. Cu alte cuvinte trebuie sa ne prefacem ca exista un momument pe care sa il declasam (concept care se aplica acelor edificii care isi pierd valoarea istorica, culturala si arhitectonica) intocmind astfel un dosar care ar trebui sa contina inclusiv descrierea monumentului. Era deja inceputul anului 2015. Inca zambeam.

Continuam anul 2015 in forta, depunem cele necesare acestei declasari care deja aduce un iz de poveste de Franz Kafka. Apelam la specialisti renumiti, intocmim studii istorice, gasim planuri care atesta ca de cel putin 40 de ani nu se poate pune problema ca vreo cladire sa fi existat pe acel teren. Cu tot acest arsenal, atat de documentat si stufos incat nu credeam ca poate fi in vreun fel constestat, mergem cu incredere la Directie considerand ca formalitatea trebuie doar indeplinita. Dar ce e mai simplu devine deseori mai complicat asa ca vara lui 2015 ne gaseste in fata unei dileme, unde e monumentul, daca a fost clasat la un moment dat? Ni se sugereaza ca ar putea fi in subsol.  Facusem deja o tomografie geofizica de unde nu reiesise ca subsolul ar fi incarcat cu altceva decat eventuale ruine de fundatii. Cu toate acestea pornim la un nou drum, acela al studiului arheologic. Persoane cu un discurs pretios ne spun ca Bucurestiul sta pe adevarate comori istorice, culturale ce nu pot fi ignorate.

Episodul sit arheologic. Date fiind cele de mai sus mergem la Muzeul National de Istorie a Romaniei. Reputat arheolog Dl. Paul Damian, director general adjunct, ne asteapta in birou. Trecem cu emotie pe langa Traian cel detinator de lup dacic si ajungem in birourile administrative. Dl Damian, bonom si surprins de vizita noastra ne informeaza mai intai ca este romanist (ca arheolog). Brusc facem apel la istoria antica, o fi fost oare Ovidiu Publius Naso prin Bucuresti? Cu zambetul din ce in ce mai redus stabilim conditiile legale prin care Muzeul va efectua o cercetare arheologica la terenul nostru, Budisteanu 7, pentru a depista eventuale comori.

Incep lucrarile. Timid. Era cald. Facem in minte in calcul si ne imaginam cam ce buget ar trebui sa aloce statul pentru adevarate cercetari arheologice daca 541 mp in centrul Bucurestiului necesita cca 20.000 Euro. Ustensile fine incep sa actioneze in groapa generoasa pe care am sapat-o. Apar cate o caramida, cate un ciob, la un moment dat se gaseste o sticla de tuica intr-o ramasita a unei pivnite. Macar stim ca aici a locuit un om caruia ii placea viata. O ploaie de vara aduce si finalul cercetarii. Un raport cu profund iz academic ne spune ca in subteran sunt doar ramasite ale unor locuinte vechi, negustoresti probabil, fara nicio valoare si care nu pot constitui obiectul vreunei protectii.

Zambim retinut, chiar daca monumentul care ne incurca deja de vreun an se doveste ca nu sta nici macar ascund in subteran. Tenebrele subteranului ne bantuie insa. Incep din nou comunicari si audiente nesfarsite cu autoritatile. Prin toamna ni se spune ca Directia Municipala trebuie sa faca o constatare in teren, ultima piesa a pretiosului nostru dosar de declasare a bietului monument de pe strada Budisteanu nr.7. In lipsa de benzina si timp constatarea absentei monumentului dureaza vreo 2 luni.

Ei bine, atunci cand, teoretic, nimic nu mai era de facut din partea noastra, asteptam cu interes ca Ministerul Culturii sa-si faca datoria. Scriem ministrului. Pica guvernul (si nu din cauza noastra!). Vine noul ministru. Ii scriem si Excelentei Sale. Nu pica dar nici nu raspunde. Mai incercam o data. Si de aceasta data ii iese de minune sa taca. Vine anul nou, 2016. Implinim in curand 2 ani, in multe cazuri ar fi motiv de bucurie, in cazul nostru nici macar proverbialul haz de necaz nu mai are efect.

In pripa, ca urmare a unei presiuni constante (prin adrese, telefoane si insistente pentru audienta) Domnul Ministru Vlad Alexandrescu semneaza o adresa redactata naiv de catre oficiul juridic prin care ni se comunica un aspect halucinant: dosarul nostru se afla la procuratura! Lumina care a aparut in acest caz nu ne satisface insa. Desi abia acum intelegem cum e posibil ca autoritatile statului sa pastreze listat un moment inexistent. In dreptul pozitiei prin care la adresa Budisteanu 7 apare un monument se mentioneaza (credeam noi dintr-o biata eroare) „foste atenanse ale Palatului Stirbei”. Ei bine dragi cititori, aceste atenanse au existat candva, si, probail, trebuiau protejate, doar ca adresa lor este Budisteanu 17!!! si nu 7. Demolate fiind deja, autoritatile, pe buna dreptate, ancheteaza intreaga situatie a Palatului Stirbei si a anexelor sale in locul carora trebuia sa apara un edificiu nou. Departe de noi sa judecam sau sa ne pronuntam asupra unei anchete in derulare. Doar ca, din pacate, dupa principiul mortului de pe Academiei (mutat pentru ca un militian nu stia sa scrie Edgar Quinet), monumentul de pe Budisteanu a fost mutat in curtea noastra. Macar daca-l mutau fizic aveam o minima satisfactie, dar asa ne uitam la terenul gol si la hartiile care ne spun ca avem un monument pe care trebuie sa-l declasam dar care nu se poate declasa deoarece dosarul s-a complicat.

Pentru cei interesati, aici se poate consulta cronologia si istoricul documentelor.

Categories Budisteanu 7
Add your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *